Bucuresti – din perspective oltenesti: fusei aici, facui asta!

4 octombrie 2016

Anul trecut, pe vremea asta, călcam o nouă treaptă pe scara vieții.

Anul trecut, pe vremea asta, am început primul an în cadrul SNSPA-ului, facultatea de ”Comunicare și Relații Publice”.
Ce simțeam și ce gândeam am transpus în cuvinte pentru o revistă online:

”Iau o gură de speranţă din ceaşca de cafea.
Am plecat fără hartă. Am plecat să rătăcesc într-o lume a copiilor mari, în lumea Bucureștiului.

Curaj. Provine din latinescu cor – care în traducere liberă înseamnă „inimă”. Pentru a intra puțin în sferele semnificantului, trebuie să uităm definiția uzuală, cea de „eroism”, căci Brene Brown ne ajută să ne concentrăm asupra nucleului. „Curajul înseamnă acceptarea propriei vulnerabilități”. Când am ales să vin la București, am conștientizat că asta va însemna să îmi părasesc zona de confort – Craiova, la timpul acela. Am ales să îmi înving fricile ca să pot avea ceea ce îmi doresc. M-am înarmat așadar cu o doză de curaj, şi mai multă naivitate, câteva speranțe și… am plecat.

Rapiditate. Totul se petrece fulgerător .Acum ești în metroul bun, în urmatoarea clipă ești în autobuzul greșit. Dacă aș putea da un sfat din toată experiența mea – în curs de scriere încă – din București este „Urcă-te în autobuzul bun, încarcă-ți telefonul, descarcă-ți o aplicație de GPS bună – Waze, Google Maps; diversitatea e mare. Ai răbdare! Dar am descoperit că oamenii sunt dornici să te ajute. Cu un zâmbet timid pe buze, mulți chiar m-au îndrumat când m-am rătăcit prin misteriosul și uriașul București (doar câțiva!). Așa că țin să le mulțumesc și doamnelor de la ghișeele RATB pentru că au vrut să mă îndemne să mă descurc singură, nedorind să îmi spună cum să ajung la Herăstrău!

Acestea fiind spuse, mi-am făcut, vrând nevrând, un nou hobby. Să mă pierd. Nu îmi displace. Mă plimb, aflu, văd, iar data viitoare promit să ies pe gura de metrou care trebuie și să nu mă mai învart în cerc!

Inclinația nouă și suprinzătoare spre arta culinară (și altceva decât cartofi prăjiți) am descoperit-o tot la București. Voi știați că atunci când pui ceva în tigaie nu trebuie să fie apă, pentru că există un risc extrem de mare să ia foc? Ei bine, sunt sigură că buni meu din Craiova știa, dar răsfățata de mine, la București, nu știa.

Ora exactă se dă de la Bucuresti. Așa m-a liniștit în încercarea de a mă ambiționa o profă din liceu tare dragă mie (surprinzător! mi-a plăcut un profesor din liceu) când a aflat că imi părăsesc orașul natal. Mai e cineva pe lumea asta care crede că la facultate nu sunt teme și… absențe?  înarmați-vă, căci subiectele la facultate sunt atât de vaste, încat un minimum de cultură generală este necesar, iar cerințele profesorilor pe măsură, deci legitimațiile la biblioteci sunt un must în tendințele boboceilor de la facultate!

Vise. Da, am o geantă, plină cu vise visuri. Încerc zilnic să accept discrepanța dintre cine sunt și cine vreau sa mă motiveze, nu  să mă  înspăimânte. E absurd să credem că fericirea e o stare constantă, pentru că undeva ni s-a inoculat ideea că viața perfectă trebuie să fie ca în reclame: o familie zâmbitoare cu mulți membri, dinți perfecți și uimitor de albi, dimenisiuni 90/60/90… dar dacă am fi mereu fericiți, am mai ști să ne bucurăm? Dar o să știi, la un moment dat, să apreciezi momentele de fericire, după premisa „dupa ploaie vine iar soare”, „tot răul spre bine”.

Apreciez diferențele. Acesta cred ca e cel mai frumos lucru pe care l-am învățat de când sunt aici, în București. Îmbinarea unor culturi diferinte,chiar și religii, regionalisme amuzante sunt lucruri prețioase care într-un fel sau altul m-au apropiat de oamenii de la facultate. Dar (întotdeauna e un dar), unii oameni sunt atât de închiși în propria lor bula și limitați la orice e nou încât mă întristează. ZISEI asta, deoarece mi-am făcut un nou motto: Da, perfectul simplu este „cel mai corect” timp din punct de vedere gramatical. Nu o sa mă opresc să îl folosesc pentru că cineva este deranjat. Da, recunosc când cineva îmi face vreo remarcă legată de asta, îl folosesc mai des tocmai pentru a-l enerva. Ce este mai plăcut decât o polemică unde știi că ai dreptate? Niiiiimmic, vă spune o olteancă înfocată!!!

Dar nu vreau să vorbesc de cât de pierdută sunt eu în micuța mea lume utopică. Am luat din Craiova visele (dar mai ales visurile) și am plecat. Vreau să vorbesc despre cât de mult venerez eu fețele sincere și zâmbitoare! De oamenii aceia care îți zâmbesc în metrou, de colegii de grupă care vin pregatiți cu câte o glumă, de profesorii primitori și înțelegători! Asta iubesc eu în noua mea casă!

Acum sunt eu și Bucureștiul. Eu și timpul; timp de zâmbete, de aventuri, de căzături și încurajări.

Până una-alta, vreau, în final, să spulber un mit și să închid niște guri:
„De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu? Răspunsul vine de îndată: Fiindcă sunt simpli şi perfecţi”.

Acum la un an distanță pot spune doar că acesta a fost începutul.

 

foto: Google

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Florin Crecea 4 octombrie 2016 at 18:58

    „Viața începe acolo unde zona de comfort se termină.”
    Felicitări pentru ..scris!

    • Reply Gagiu Tiziana 4 octombrie 2016 at 19:23

      Florin..?
      Mulțumesc ..cred

    Leave a Reply